Poligoanele geografice sunt o funcționalitate prin care puteți seta cadrane pe hartă, în funcție de care puteți accepta comenzi în magazinul dvs. Astfel vor fi eliminate orice fel de greșeli sau erori în scrierea numelor străzilor, cartierelor, chiar și localităţilor. Astfel îl puteți localiza mai ușor și mai precis pe clienții dvs. pentru a le oferi servicii specifice în funcție de locația lor. 


În acest articol veți găsi:


Adăugare de Poligoane

Pentru a folosi această funcționalitate, trebuie mai întâi să activați Google Maps API Key. Dacă aveți deja API Key activat, puteți adăuga diferite poligoane geografice în magazinul dvs.


1. Accesați panoul dvs. de administrare, secțiunea Setări > Zone geografice > Poligoane geografice. Pentru a adăuga un poligon nou, faceți clic pe butonul Adăugați un poligon nou situat în colțul din dreapta sus al ecranului. 

Unei zone geografice poate fi adăugat un număr nelimitat de poligoane, cu ajutorul cărora puteți defini țările dorite, localitățile, cartierele, străzile etc. 


2. În fereastra care se deschide, completați numele poligonului - numele localităţii, cartierului, străzii etc. (numele este doar pentru uz intern, nu va fi vizibil pentru clienți). 

3. Apoi, trebuie să setați conturul poligonului pe care doriți să-l creați prin „desenarea” punctelor. Puteți adăuga mai multe puncte. Pentru a face contururile poligonului mai precise, lucrați pe o scară mai mare pe hartă - o puteți regla din butoanele +/- . În partea din dreapta a pozei aveți diferite pătrate din care puteți seta culorile poligoanelor, astfel încât acestea să difere între ele. Făcând clic pe poligonul pe care l-ați conturat, puteți muta punctele și modifica parametrii acestuia.

Puteți avea un singur câmp pe un poligon, ca în imagine. Nu puteți face mai multe contururi.


4. Nu uitați să salvați poligonul geografic creat, făcând clic pe butonul Salvare.

5. Dacă doriți să ștergeți un poligon deja creat, bifați-l și selectați Ștergere din Instrumente.

6. Folosind butoanele mici situate în colțul din stânga sus al hărții, puteți contura poligonul -  (✓) sau selectați „mânuța” care vă va permite să mutați harta până când ajungeţi la locul pe care doriți să-l conturați..

Adăugați un poligon la o zonă geografică 

După ce ați creat unul sau mai multe poligoane, trebuie să creați o zonă geografică, dacă nu aveți una la care să le adăugați.

1. Alegeți Zone geografice> Adăugați o zonă nouă (butonul este situat în colțul din dreapta sus al ecranului).

2. Introduceți numele zonei geografice (este doar pentru uz intern). Din meniul derulant din câmpul următor, selectați Valabil numai pentru poligon și selectați poligonul pe care l-ați creat şi pe care doriți să-l adăugați la această zonă geografică.


După ce ați creat un poligon geografic, îl adăugați într-o zonă geografică și o alocați pe aceasta unui anumit furnizor. Ulterior, atunci când un client din această zonă geografică plasează o comandă, modalitatea de livrare pentru zona respectivă va fi afișată în checkout. După ce creați diferite poligoane le puteți adăuga la curieri diferiți. Puteți seta ca Zona 1 să fie deservită de un curier, Zona 2 - de către altul.


Zonele geografice pot fi utilizate atât pentru a defini modalitățile de livrare, cât și pentru a crea impozite și taxe în magazinul dvs. Vedeți mai multe aici.

Adăugați o zonă geografică la o modalitate de livrare specifică 

1. Pentru a adăuga o zonă geografică la o modalitate de livrare anume, accesați secțiunea Setări> Livrări și selectați modalitate de livrare pe care doriți s-o setați. 

2. În secțiunea Regiuni de livrare, dezactivați butonul Global și din meniul derulant selectați zona dorită pentru care aplicați această modalitate.

3. În situația în care un client plasează o comandă în magazinul dvs. și introduce o adresă de livrare care se află în zona în care există o modalitate de livrare specificată, clientul va vedea această modalitate ca o posibilă opțiune în checkout. Dacă ați setat alte modalități de livrare, dar care sunt globale, atunci și ele vor fi afișate în checkout și clientul va putea alege între toate variantele posibile care i se oferă. Dacă adresa clientului nu se încadrează în zona specificată, nici o modalitate de livrare locală nu va fi vizibilă în checkout.