Voucherele cadou, cunoscute şi sub denumirea de "card cadou" sau "carduri cadou" sunt un instrument de marketing extrem de eficace şi sunt şi o modalitate excelentă prin care puteţi atrage clienţi noi. Când clienţii dvs. fideli cumpără vouchere cadou, carduri cadou, pentru prietenii şi familiile lor, brandul dvs. câştigă în notorietate şi devine mai bine cunoscut. cardurile cadou îi încurajează pe clienţi să intre în magazinul dvs., să se uite la produsele dvs. şi se întâmplă foarte des ca ei să cumpere mai mult decât este valoarea cardului cadou pe care-l au. Folosiţi-le pentru a-şi creşte vânzările.
Pentru a crea un voucher cadou, este necesar să urmaţi paşii de mai jos:
creaţi voucherul cadou ca un produs în magazinul dvs. - fizic sau digital.
după ce primiţi o comandă pentru voucher, accesaţi panoul de control şi verificaţi valoarea acestuia
creaţi o reducere cu cod promoţional, cu valoarea respectivă
transmiteţi codul promoţional clientului
Paşii descrişi mai sus nu sunt automatizaţi şi dvs. în calitate de comerciant trebuie să transmiteţi clientului cardul fizic sau un email cu codul promoţional, la discreţia dvs.
Crearea unui produs
În cazul în care aveţi la dispoziţie carduri fizice reale, a.z. plastice, pe care le puteţi trimite la adresa (sau la biroul curierului) clientului, creaţi un produs fizic.
În cazul în care aveţi vouchere cu diferite valori, în loc să creaţi câteva produse, puteţi face un produs cu câteva varietăţi pentru diferite valori, spre exemplu - 100 RON, 200 RON etc.
Pentru a oferi vouchere digitale, creaţi un produs digital. Produsele digitale nu au varietăţi, de aceea va fi necesar să creaţi câteva produse digitale pentru diferitele valori ale cardurilor cadou.
Crearea reducerilor cu cod promoţional
Indiferent dacă produsul este fizic sau digital, în momentul în care primiţi o comandă pentru card cadou, puteţi crea valoarea (practic, valoarea cardului / voucherului cadou), accesând secţiunea Marketing > Reduceri, reducerea urmând a fi cu un cod promoţional. Pentru fiecare comandă de voucher este necesar să creaţi un cod promoţional separat. Cum creaţi reducerea cu codul promoţional puteţi vedea aici.
Vă sfătuim să creaţi un produs de test (de probă) pentru a vă convinge că toate aspectele sunt puse la punct înainte să începeţi să oferiţi voucherele cadou clienţilor dvs.
Şi, ca un ultim pas, trimiteţi clientului dvs. codul promoţional cu un mesaj potrivit la adresa sa personală dacă oferiţi carduri fizice, sau prin email dacă voucherele pe care le oferiţi sunt virtuale.